De ce nu avem curajul de a ne expune opiniile într-o discuție față în față, dar în social media suntem foarte vocali?

E ușor în spatele unui ecran. E ca și cum ai vorbi singur, cu tine în oglindă. Acest lucru poate fi văzut ca un avantaj, deoarece astfel oamenii au început să își exprime opiniile cu mai multă ușurință. Totuși, un interlocutor puternic are aceeași lejeritate de a-și exprima opiniile și într-o discuție față în față.
Ce ne împiedică să avem această putere?

Nu este nimic mai simplu! Lipsa de asumare și de putere personală.

Atunci când discutăm cu o altă persoană, față în față, suntem mult mai atenți la interlocutor, la felul în care el se poziționează, iar poziționarea lui o influențează pe a noastră. De pildă, dacă ai în fața ta o persoană cu o energie puternică, încrezătoare, sigură pe ea, majoritatea oamenilor, oricât de contrariați ar fi cu ceea ce spune acea persoană, vor avea, cel mai probabil, o reținere în a fi foarte vocali. Mai ales dacă este o persoană necunoscută sau una cu care nu au o relație prea apropiată. Ne vom reține din a ne exprima vehement, deoarece nu știm care va fi reacția celeilalte persoane.

Intervine, de asemenea, jena de a nu fi penibili și de a intra într-o discuție în contradictoriu pe care nu suntem siguri că o putem controla și gestiona în favoarea noastră.

Într-o discuție față în față, un lucru este cert: replica trebuie să vină imediat și nu ai timp să te gândești.
Cu oamenii noi, tindem să fim precauți, pentru că nu avem o percepție clară în legătură cu posibila lor reacție. Din același motiv, ne descărcăm o emoție negativă foarte ușor în fața unui membru al familiei sau al unui prieten vechi, dar suntem foarte reținuți cu necunoscuții sau persoanele noi din viața noastră.

Acolo ne simțim în siguranță, știm cum vor reacționa și, deci, nu riscăm prea mult.

Diplomația și abilitatea de a exprima o opinie diferită cu tact sunt calități pe care, dacă le-am dezvolta, ne-am simți mult mai confortabil să intrăm într-un debate. A avea o altă părere, a simți nevoia de a da un feedback negativ nu înseamnă să fii agresiv, să te poziționezi superior și nici să folosești cuvinte jignitoare, deși, din păcate, majoritatea oamenilor doar fiind agresivi simt că pot domina și exprima o opinie diferită. Vremea lui „cine țipă mai tare e mai puternic” a trecut!

Nu îmi propun să îi judec pe cei care sunt foarte vocali și, uneori, agresivi în mediul online, însă încurajez oamenii la conștientizare și la creștere.

Concluzia acestui text nu are însă legătură cu nimic din ce am spus mai sus. Concluzia este că, de fapt, cei cu adevărat siguri pe ei nu emit nicio opinie și nicio judecată despre alții. Nu au timp și nu îi interesează. Ei sunt ocupați cu ale lor și, chiar dacă nu sunt de acord cu ceva, de regulă nu comentează.

Cel mult, dau un unfollow! 😉

Alina Conu

Managing Partner Kapital HR

en_USEN