Intre online si interactiunea reala
Sunt o persoana deschisa catre nou, catre viitor, emancipata si foarte intuitiva. Inteleg si folosesc tehnologia si recunosc ca mi-a usurat viata. Cu toate acestea, ma ingrijoreaza discutiile despre cum ni s-a schimbat definitiv viata de cand traim cu virusul, respectiv afirmatiile cum ca acesta este viitorul: doar intalniri online, aproape zero interactiune. Este clar, majoritatea prefera work from home… si totusi, daca incercam sa ne imaginam viitorul, cum credeti ca va arata lumea in urmatorii ani?
Echilibristica pe efectul de pendul
Inteleg ca traim in acest moment ceea ce numim in psihologie „efectul de pendul”, adica trecerea de la o extrema la alta. Starea noastră emoțională sau stilul nostru de viata, ca un pendul, fluctuează dintr-o parte în alta. În ciuda faptului că oscilațiile pendulului ne conduc în direcții complet opuse, ambele poziții ale pendulului sunt pline de un mare pericol – pierderea temporară a capacității de concentrare voluntară, pierderea gandirii rationale si a echilibrului emotional.
Suna destul de rau, insa daca intelegem fenomentul, lucrurile se stabilizeaza, pentru ca efectul de pendul apare atunci cand se produce o schimbare brusca, dar pe masura ce oamenii se obisnuiesc cu ea, situatiile se echilibreaza, iar pendului se va aseza la mijloc.
Daca inainte de pandemie eram dispusi sa calatorim 20 ore pentru a participa la o simpla intalnire cu colegii din State, astazi organizam intalniri online pentru a discuta strategii de business importante. Daca inainte de pandemie ne vedeam la o cafea, doar pentru ca nu ne-am mai vazut de mult, astazi avem nunti, botezuri, aniversari si serbari pe Teams sau pe ZOOM. Nu mai spun de scoala online… In curand vom avea o generatie de absolventi de facultate, care aproape ca nu si-au trait viata de studenti. Nu au beneficiat de experienta formatoare a cursurilor desfasurate in salile unei universitati. De aproape doi ani, cursurile universitare se desfasoara online, in timp ce majoritatea facultatilor dureaza trei ani.
Ce pierdem cand nu ne mai privim
Am citit de curand ca, in urmatorii 10 ani, oamenii se vor putea casatori cu roboti. Cred ca este adevarat. Astazi, oamenii nu mai au curajul se se priveasca in ochi. Este si normal, atata timp cat exista aplicatii si platforme in spatele carora ne putem ascunde de posibilele refuzuri sau situatii stanjenitoare. Treptat, scade rezistenta la frustrare si ne transformam in niste oameni hiper sensibili si neasumati.
Si in business si pe piata muncii, acest efect de pendul, dus la o extrema de non-interactiune, este extrem de riscant. Lipsa de contact fata in fata slabeste increderea dintre oameni, conexiunea dintre membrii unei echipe si conduce la mutari de business neinspirate si la decizii de anagajare gresite.
De curand, am primit un telefon de la o prietena, care ocupa o pozitie de top management ce implica si interviuri de recrutare. Am mai discutat cu ea in trecut despre slaba predictibilitate a interviurilor online si in urma cu cateva luni, sustinea ca nu are nicio problema sa ia o decizie de angajare exclusiv din interviuri online. Nu vedea, pe atunci, nicio diferenta intre interviurile fata in fata si cele virtuale. Intre timp, s-a dovedit ca doua dintre deciziile de angajare luate in urma interactiunii online au fost gresite. Si-a dat seama ca adusese in organizatie oameni total nepotriviti, cu care trebuia sa incheie colaborarea in perioada de proba. M-a bucurat telefonul ei. Nu pentru ca mi-a confirmat ca aveam dreptate, ci pentru ca m-a facut sa sper ca angajatorii vor intelege cat de daunator este pentru companii abuzul de ‘’online’’, mai ales atunci cand vorbim despre oameni necunoscuti.
Nu spun nimic nou, cunoastem de secole importanta comunicarii, a interactiunii, asadar putem intui ca echipele vor fi unite cu adevarat lucrand umar la umar, fata in fata. Parteneriatele mari si solide vor fi semnate doar dupa lungi discutii si dupa o cina, la un pahar cu vin. Angajatii devin potriviti si trebuie adusi in companii, doar dupa ce ii privim in ochi, nu printr-un ecran, pentru ca tehnologia, desi utila, te priveaza de emotii. Tocmai pentru ca am aceste convingeri, in proiectele noastre, ne propunem ca fiecare candidat de pe lista scurta sa plece catre client abia dupa o discutie fata in fata. Reusim acest lucru in proportie de 90%. Nu ii putem obliga pe candidati sa vina la intalnirile cu noi. Unii refuza si, in anumite situatii, refuzul lor este justificat. Nu ar fi corect sa ii respingem pentru aceasta optiune si nici nu se pune problema sa facem acest lucru.
Totusi, fie ca vorbim despre viata personala sau cea profesionala, exista riscul de a transforma online-ul din ceva necesar pentru o vreme sau in anumite situatii, intr-un scut in spatele caruia ne ascundem, pentru ca este mai confortabil sau ne simtim mai in siguranta asa.
E necesar ca pendulul sa se aseze la mijloc
Nu ma numar printre cei care ignora pandemia, virusul sau pericolele pe care le poate aduce, dar sustin cu tarie ca este necesar sa ne mentinem echilibrul. Pendulul trebuie sa se aseze la mijloc, iar o viata echilibrata presupune interactiune, comunicare, ras, strangeri de maini, imbratisari, grija pentru aspectul nostru.
E greu. Ne este frica. Auzim peste tot povesti care ne ingrozesc. Si totusi, cum facem sa ramanem in echilibru? Respectam reguli, fara a deveni insa compulsivi, avand credinta si iubire de oameni, dar fara a ne abandona pe noi insine.
Eu cred ca secretul sta in a accepta ceea ce nu putem schimba la nivel macro, bucurandu-ne de schimbari mici in jurul nostru.
Cu drag!