Despre “vârsta” în recrutare și pe piața muncii, un subiect actual, aș spune chiar “la modă”, în momentul de față.

M-am hotărât să scriu și eu despre tema respingerii candidaților de peste 45 de ani în procesele de recrutare, pentru că vreau să ofer o altă perspectivă și îmi doresc o speranță, chiar o schimbare de atitudine în rândul acestor candidați.

Noi lucrăm cu peste 150 de clienți din diferite industrii și recrutăm, în general, specialiști cu un nivel ridicat de senioritate și poziții de management. Se înțelege că în aceste roluri sunt, în general, persoane în jurul vârstei de 40 de ani și chiar destul de mult peste. Așadar, niciodată, dar niciodată nu ni s-a impus această rigurozitate în procesele de recrutare. La fel cum în timpul unei întâlniri în care se discută profilul căutat, nu am întrebat vreodată dacă există o limită de vârstă; iar dacă s-a întâmplat să pomenească vreun client despre o vârstă de preferat sau gen, sau statut, de fiecare dată am trecut peste aceste aspecte cu relaxare și fără a le da foarte multă importanță. Punctăm că vom lua în considerare dar că nu vom respinge un candidat bun pe aceste criterii și de fiecare dată clienții au confirmat acest lucru: au menționat că mai importante sunt experiența și atitudinea.

Nu vreau să lungesc foarte mult discuția, pentru că mesajul meu pe această temă este unul simplu, clar, concis. Fiind psiholog, am încercat să privesc această “problemă” dintr-o altă perspectivă și am să vă rog să citiți Teoria elefantului din cameră. Este o teorie bine cunoscută în psihologie, care explică sursa comportamentului pasiv-agresiv și felul în care se formează fricile.

Povestea elefantului din cameră începe fie cu presupunerea că partenerul meu de discuție știe ce gândesc eu, fie cu cea că eu știu ce gândește partenerul de discuție.

Cu alte cuvinte, candidații peste 45 de ani presupun că angajatorii au o problemă în a-i angaja din cauza vârstei iar/și/sau angajatorul presupune că angajații de peste 45 de ani nu mai sunt la fel de motivați, de energici, precum cei de 30.

Aceste presupuneri nasc un anumit tip de comportament în fiecare dintre cei doi. Candidații intră în discuție cu acest stres și încep fără să-și dea seama, uneori, să-și scuze vârsta sau să facă glume despre presupusul lor minus, ceea ce îi face pe angajatori să vadă “elefantul din cameră“, adică vârsta din buletin și să nu mai observe toate celelalte calități.

Sigur, acest lucru este posibil, datorită mentalității născute din cutumele sociale ce bântuiau vremea copilăriei și adolescenței celor ce au astăzi peste 45 de ani. În acea vreme, la 50 de ani, aproape că ți se termina viața, plimbai un nepot prin parc, te mutai la țară și lăsai apartamentul de la oraș copiilor, nu mai erai deloc interesat de aspectul tău, de tine și te auto numeai bătrân.

Astăzi, cei de 45 probabil că au copii de circa 5, 10, 15 ani, locuiesc încă la bloc :), deci mai au mult până să plimbe nepoții. Vă îndemn, așadar, să meditați la această perspectivă și ulterior, să vă purtați conform spiritului vostru și aș îndrăzni să spun chiar, conform vremurilor.

Așadar, aș spune să ne întrebăm dacă 45+ este o problemă reală sau este o chestiune de percepție.

45+ te califică sau te descalifică? Totuși, la 45 de ani ești la jumătatea vârstei profesionale, fapt care rentabilizează cu adevărat pentru angajator investiția în salariu. Angajatul de 45 de ani vine deja format, vine cu know-how, vine cu experiență, vine cu maturitate și aș îndrăzni să spun, cu multă asumare.

Nu sunt în măsură să ofer sfaturi, dar îmi permit să vă îndemn să continuați să fiți cool și în atitudine și în ținută, să aveți grijă de voi, faceți sport și nu doar pentru a avea un corp frumos, ci pentru a vă menține mintea echilibrată, pofta de viață și a vă simți bine în pielea voastră.

Descoperiți-vă pasiunile pentru a vă păstra sclipirea din ochi și motivația de a vă bucura de viață.

La 45 ești încă foarte tânăr și vestea bună este că știi mult mai multe decât la 30.