Gândirea este acel mecanism foarte complex, unul dintre cele mai importante procese psihice care ne permite să găsim soluția adecvată și în avantajul nostru pentru o problemă, pe baza datelor pe care le avem.

Se spune de obicei că gândirea, exprimată prin vorbire, ne deosebește de animale – este și aici un subiect de discuție… dar rămâne pe altă dată.

Gândirea poate fi de mai multe feluri: laterală, critică, negativă, pozitivă, limitativă, deductivă, inductivă, analitică, investigativă, sistematică, creativă, conceptuală, etc.

Datorită gândirii există alte trei procese psihice: imaginația, memoria și vorbirea.

Spre deosebire de senzații și percepții, gândirea apare în mod conștient: am o situație și pentru a o rezolva mă opresc puțin și încerc să găsesc soluții. Impulsul de a gândi vine însă dintr-o senzație, care indică pentru prima oară starea de disconfort: nu mă simt în siguranță, mă simt anxios, am senzația de neputință, deci e necesar să găsesc o soluție.

Mai mult, la felul în care alegem să găsim o soluție, adică să gândim, participă și un alt proces psihic extrem de important, afectivitatea. Afectivitatea influențează felul de a gândi, tocmai de aceea este foarte important să ne menținem în permanență o igienă afectivă. Se spune „i-a luat Dumnezeu mințile” sau “iubirea e oarbă” tocmai pentru că afectivitatea are această capacitate de a ne bruia gândirea rațională, sănătoasă, corectă…pe care altădată am avut-o.

Din fericire, ne trezim la un moment dat în mod natural din acest tip de bulversare mentală creat de afectivitate, însă mai sănătos ar fi să fim conștienți de această legătură dintre afectivitate și gândire, pentru ca în situațiile de viață în care ele se întâlnesc, conștienți fiind de influența pe care o exercită una asupra celeilalte, să ne fie mai ușor să le tratăm separat.

Mai mult, la stilul de gândire contribuie și temperamentul. Un coleric va gândi mai rapid, dar și mai impulsiv, un melancolic poate avea tendința de a gândi mai pesimist. Și educația este la fel de importantă, acasă fiind mediul în care începem să gândim pentru prima dată. Din comportamentele părinților ne extragem informații pe care le vom folosi mai târziu, din modelele însușite vom dezvolta propriile idei și soluții.

„Învață-ți copilul să gândească”, poate suna ciudat, din moment ce gândirea se creează în fiecare. Dar gândirea este un proces conștient și deci putem învăța să gândim: cel mai simplu se întâmplă asta în copilărie prin însușirea unui model de gândire sănătos.

Cum se întâmplă asta? În primul rând, ia-ți timp pentru orice situație, nu te grăbi. Apoi analizează dacă ești obiectiv. Analizează dacă sunt implicate emoții și cum îți afectează gândirea. Încearcă să privești situația din afara ta ( Dacă ar fi prietenul meu cel mai bun în situația asta, cum aș gândi? )

Gândirea implică mai multe operații, precum analiza, sinteza, generalizarea, particularizarea, abstractizarea, concretizarea, clasificarea, compararea, analogia.

Apoi validează soluția pe care ți-o oferi, cu senzațiile provocate în corp. Dacă ești liniștit, calm, nu te mănâncă pielea, nu îți vine să strănuți, nu te mănâncă nasul, adică nu ai senzații de disconfort, probabil că soluția este bună.

Dacă însă soluția la care ai ajuns îți creează o senzație de neliniște fizică sau psihică, e mai bine să continui să cauți soluții.

Gândirea nu este un proces psihic autonom, dar totuși este cea care ne oferă soluții pentru viață.

Să nu uităm, mai întâi a fost gândul și apoi cuvântul. M-aș bucura să înțelegem acest lucru la un nivel profund și să înțelegem cât de important este să vorbim abia după ce am gândit.