Ce sunt reprezentările?

Reprezentările derivă din percepții și alimentează gândirea și intuiția

Una dintre funcțiile cele mai importante ale creierului este capacitatea de a crea scenarii viitoare, pe baza informațiilor și experiențelor anterioare. Prin aceasta, poate deveni și una dintre cele mai dăunătoare funcții și iată de ce: creierul este interesat în permanență să “prezică” viitorul, în scopul de a ne proteja, de a ne pune în gardă, de a ne pregăti pentru situații ce pot fi provocatoare. Creierul vrea deci să ne mențină într-o zonă de confort și siguranță. Poate de aceea oamenii sunt atât de fascinați de tot ce este legat de aflarea viitorului, chiar dacă mulți nu recunosc asta.

Dovada știintifică este chiar reprezentarea! Pentru această caracteristică „proiectivă“ a creierulu este răspunzător în mare parte procesul de reprezentare. Reprezentarea este primul nivel de organizare a activității mentale autonome, independent de prezența și acțiunea directă a obiectelor externe. Sursa ei o constituie informațiile furnizate de senzații și percepții, despre care am vorbit anterior.

Reprezentarea marchează primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoaștere de concretul imediat și îndreptarea lui spre abstract și general. Reprezentarea marchează primul stadiu în structurarea activității mentale autonome deoarece ea se poate derula și în afara unui stimul receptat din exterior, respectiv numai după dorința, vrerea și decizia fiecarei persoane.

În acest fel, reprezentarea pregătește cel de-al doilea salt al activității de cunoaștere: saltul din imperiul imagisticului în cel al construcției conceptuale, pe care îl va realiza gândirea.

Dacă percepțiile sunt tactile, vizuale, auditive și ofactive, reprezentările la rândul lor sunt vizuale, auditive sau kinestezice. Reprezentarea fiind un proces psihic superior, formele complexe ale percepției se regăsesc în reprezentările corespunzătoare: reprezentarea spațiului, timpului, mișcării.

Ca să simplificăm cât se poate de mult, în reprezentări își are de fapt rădăcina ceea ce noi numim INTUITIE – care nu este nici process psihic, dar nici ceva ce se învață la școală sau se citește în cărți. În procesul reflectării, reprezentarea realizează o selecție de însușiri intuitive dezvoltate prin perceptii, trăgând o concluzie unică fiecarei persoane. Reprezentările constituie practic principala sursă de informație pentru gândire.

Tocmai de aceea, dacă vrei să asculți intuiția, prinde ideea, înainte de a începe să o gândești!

În fapt, reprezentările ne pregătesc pentru gândire, ajutându-ne să gândim anticipat și apoi să ne stabilim traiectoria gândirii, dezvoltând operații proprii cu ajutorul cărora noi oamenii, putem face selecții, schematizări, restructurări și generalizări.

Ne jucăm aici cu două caracteristici importante în viața de zi cu zi, și anume abstractizarea și generalizarea, caracteristici care ne pot fi utile, dar care se pot transforma în capcane…(“Generalizezi, nu este adevărat!” Sigur vi s-a spus măcar o singură dată asta. Și e bine să zăboviți asupra acestui feedback. Este foarte probabil ca persoana care vă spune asta să aibă dreptate).

Imagini mentale

Am încheiat astfel seria proceselor psihice de bază: senzațiile, perceptiile și reprezentările. Toate, împreună, creează ceea ce numim imagine mentală. Iar capacitatea omului de a crea imagini mentale îl face unic printre specii!

Imaginea mentală este ceea ne face unici și pe noi, pe fiecare în parte, ca indivizi, deoarece ea se formează diferit de la o persoana la altă, chiar dacă privim același obiect. Uitându-se la mare, o persoană poate avea o imagine mentală total diferită de imaginea pe care și-o formează persoana de lângă ea despre aceeasi mare. Marea poate crea unuia anxietate și altuia plăcere; unui turist îi poate crea senzație de vacanță, dar (unui pescar spre exemplu), iî poate crea o imagine de muncă. Formarea acestei imagini mentale are la bază senzații, percepții, reprezentări extrase prin experiențe anterioare. Este vorba despre capacitatea noastră de a trage o concluzie și de a crea predicții. 😊Așa se încheie cercul.

Înțelegând felul în care se formează și funcționează procesele psihice, vom accepta mai ușor diferențele dintre noi. De aici și vorbe precum „Cine se aseamănă se adună“, „Nu ne adunăm doar ca să ne strângem“, etc. Avem tendința să ne apropiem de oameni care ne seamănă pentru că acolo ne simțim în confort. Este o trăsătură narcisică, de data aceasta în sensul pozitiv al termenului. Avem tendința să iubim oameni care ne seamănă și este firesc să fie așa. Dacă vrei totuși să te dezvolți, poți asculta și parerile celor diferiți de tine. Poate nu întâmpltor se spune: dacă vrei să înveți ceva nou, ascultă mai mult și vorbește mai puțin. 😊

en_USEN