În ultimii ani, bullying-ul a devenit un subiect tot mai discutat. Campaniile de conștientizare, poveștile copiilor umiliți în curtea școlii sau chiar în fața clasei de către profesori – toate au adus în lumină efectele puternic negative ale acestui fenomen.
Dar cred că e timpul să ne întrebăm și altceva: Ce facem cu bullying-ul care nu mai are loc în pauza mare, ci în ședințe de board, în e-mailuri pasiv-agresive, în glume umilitoare la cafea sau în promovări ratate "pentru că nu ești suficient de vizibil"?
Pentru că da, bullying-ul nu se oprește la poarta școlii. Se transformă. Își schimbă hainele, își pune cravată, își face prezentări PowerPoint și intră în companii. Și, uneori, e chiar mai periculos – pentru că e mai greu de identificat, mai ușor de justificat și infinit mai bine camuflat.
Iar cei care îl trăiesc, îl duc adesea în tăcere. Cu zâmbetul pe față și nodul în stomac.
Cum recunoaștem bullying-ul profesional?
Bullying-ul în mediul de lucru nu înseamnă doar țipete sau insulte directe. De cele mai multe ori, e subtil, ambalat în ambiguitate și ușor de trecut cu vederea de cei din jur – dar greu de uitat de către cel care îl trăiește.
- Izolarea intenționată a unui coleg din discuții și decizii
- Ridiculizarea ideilor unui coleg în mod repetat, în fața altora
- Excluderea din proiecte fără explicații
- Reacții pasiv-agresive repetate
De cele mai multe ori, aceste comportamente vin în doze mici, dar constante. Nu rănesc prin intensitate, ci prin repetiție și ambiguitate.
Cauzele acestui fenomen își au sursa în culturi organizaționale care tolerează asta, lideri care nu impun limite în acest sens, frica de a fi dat la o parte.
Și totuși, ce putem face? Primul lucru care îmi vine în minte este să formăm lideri cu inteligență relațională. Nu doar specialiști buni, ci oameni capabili să gestioneze dinamici de echipă, diferențe de stil și emoții colective.
În loc de concluzie
Bullying-ul profesional nu este o excepție. E, din păcate, un fenomen des întâlnit, dar rar recunoscut. Nu arată ca un țipăt. Uneori arată ca un zâmbet ironic, sau ca o promovare ratată, sau ca o ușă închisă subtil, în fiecare zi.
Alina Conu, Psiholog, Coach, Managing Partner Kapital HR
