De aproape doi ani trăim sub zodia presiunii sociale, iar influențele ei încep să apară pe diverse planuri.
Lucrez cu și pentru oameni în fiecare zi, de când mă știu. Văd zilnic oameni noi, necunoscuți, în egală măsură interacționez cu oamenii foarte bine cunoscuți, cu care lucrez de mulți ani.
Anul acesta, mai exact de prin septembrie, am observat o schimbare puternic negativă de comportament, acea schimbare care te face să afirmi o dată la câteva zile: "cred că o luam razna, ceva nu este în regulă cu noi"! Dacă înainte întâlneam un comportament să zicem "bizar" o dată la câteva luni, astăzi avem cel puțin unul pe săptămână.
Educația și experiența terapeutică m-au învățat să mă uit mai întâi la comportamentul meu, la felul în care relaționez cu ceilalți. S-a schimbat ceva? Fac ceva diferit, greșit? Nu mi se pare că s-a schimbat mare lucru, poate că am mai puțină toleranță la "shit". Dar asta ține de maturizarea mea.
M-am întors și m-am uitat cu mai mare atenție. Pe scurt am ajuns la concluzia că da, ne-am schimbat comportamentul. Unii mai puțin, alții mai mult, în funcție de cât de mult reușim să rămânem în echilibru.
La o privire mai profundă, regăsim ce spune zicala: "cei răi sunt probabil nefericiți". Când din exterior ne vin numai semnale de frustrare, nefericire, neputință, acestea creează pur și simplu umbră asupra personalității noastre. Nu mai suntem în lumină, ci se manifestă ceea ce psihologii numesc "umbrele personalității".
Astfel, apar conflicte, situații tensionate și sentimentul că lumea a luat-o razna. Oameni care altădată respectau cele promise, astăzi pun pe primul plan doar propriile interese, oameni care păreau calmi și blânzi, se simt abuzați și devin pasiv-agresivi.
Această nefericire poate fi izvorâtă din rezistența la schimbare, din anxietatea față de boală, din privarea de libertate sau pierderea unui om drag. Literalmente plutește un nor gros de nefericire, însoțit de un puternic sentiment de neputință globală.
Ceea ce ne poate salva acum este să conștientizăm unde ne aflăm și mai ales că, îndreptând mecanismele noastre firești de apărare asupra celor din jur, nu facem decât să sporim starea de nefericire care ne afectează pe toți.
Există ceva magic în psihicul uman: odată conștientizată o situație, o reacție a comportamentului nostru, schimbarea începe deja să se producă!
PS: Acest text este o urare de Crăciun!


