Aud în fiecare zi, oameni, manageri din generațiile trecute, plângându-se de Gen Z.
Că nu vor să lucreze peste program, răspund (adicǎ pun limite), nu acceptă orice fel de critică, au prea multe pretenții. Sunt practic imposibili. Și, evident, apare și concluzia: „Nu știu ce o să ne facem cu generația asta. Cine o să mai muncească?” 🙄
Încerc în discuțiile cu clienții sǎ aduc o altǎ abordare, cu cât de multǎ diplomație pot, deși și eu ma simt uneori frustrată de comportamentele lor, dar încerc să înțeleg fenomenul.
M-am gândit sǎ scriu despre acest subiect care sper sǎ ajute ambele generații sǎ conviețuiascǎ în același birou 😄
Și vin și întreb: dar ție ți-a plăcut?
Ți-a plăcut să lucrezi până noaptea, să vii în weekend fără să fii plătit? Să nu poți să spui nu? Să țipe șeful la tine sau să te jignească și tu să taci pentru că „e șeful”?
Nu cred.
Și dacă ești părinte, probabil că ți-ai crescut copilul exact ca să nu accepte toate lucrurile pe care tu le-ai acceptat.
I-ai spus să aibă încredere în el, să spună ce gândește, să nu lase pe nimeni să îl umilească, să știe cât valorează, să nu rămână undeva unde îi este rău.
Și acum, când face exact ce l-ai învățat, te enervează. 😇
Gen Z nu a apărut din senin. Gen Z este crescută de noi.
De niște părinți care au crescut și s-au maturizat profesional în medii pe care astăzi le numim toxice.
Noi am stat peste program, am tăcut când cineva cu o funcție mai mare vorbea urât, am acceptat salarii mici ca să „învățăm”. Și mult timp am confundat rezistența la toate lucrurile astea cu performanța. Am auzit în interviuri cu oameni de peste 50 de ani, poveşti demne de filme horror despre cum erau tratați de “patron” in anii 90.
Sigur că și Gen Z are extremele ei. Unii confundă limitele cu lipsa de responsabilitate, dar și generațiile trecute au avut oameni în extreme.
Gen Z are mai multe plusuri decât minusuri.
Întreabă „de ce?”. Nu respectă automat o funcție, ci omul. Au mai mult curaj să spună când ceva nu este în regulă. Vor să aibă și o viață în afara jobului.
Și nu, nu îmi fac griji că nu va mai avea cine să ocupe pozițiile în corporații după ce ne pensionăm. 😆
Va avea cine. Garantat.
Poate vor lucra altfel. Poate vor conduce altfel. Poate vor schimba niște reguli pe care noi le-am considerat normale doar pentru că așa le-am găsit.
Și poate că e foarte bine.
Iar celor cărora Gen Z li se pare atât de greu de înțeles le propun un exercițiu simplu: gândiți-vă la ei ca la propriii voștri copii.
V-ar plăcea să îi vedeți epuizați, muncind până noaptea pe bani puțini și suportând un șef care îi jignește?
Sigur nu.
Atunci poate ar trebui să privim generația asta cu puțin mai multă deschidere.
Pentru că, până la urmă, noi am crescut-o așa și este foarte bine! Odata acceptați și auziți și ei vor fi mai implicați.
Pana la urma, viitorul le apartile lor. 😊
În pozǎ my Gen Alpha, despre care încǎ nu știu cum vor fi la job 😄😄😄
