Ți se pare șocantă această afirmație? Poate că pare o exagerare, însă este cât se poate de reală.
Creierul nostru vrea să ne țină în siguranță. Vrea să ne protejeze. Și face asta prin orice mijloace. Chiar și inventând tot felul de "povești" pe care le formulează atât de sofisticat, încât par perfect veridice.
Povești care ne spun:
- "Mai bine nu risca."
- "Nu e momentul potrivit."
- "Nu ești suficient de bun."
Aceste povești nu sunt mereu realitatea. Sunt de multe ori mecanisme de protecție.
O preocupare pe care eu o am constant este: cum pot face din creierul meu un aliat și nu un dușman? Cum traduc acel "NU" pe care creierul mi-l spune? Cum fac diferența între ceea ce îmi spune real și ceea ce îmi spune doar ca să mă protejeze?
Parte bună este că, în timp, odată conștientizate aceste lucruri, "creierul începe să aibă încredere în tine". Înțelege că te descurci, că știi și poți gestiona situații mai complexe. Dacă personificăm creierul, parcă începem să funcționăm mai bine împreună.
Științific vorbind, creierul nostru e construit să favorizeze siguranța, nu fericirea sau evoluția. El funcționează prin distorsiuni cognitive, biasuri și mecanisme de apărare care ne fac să vedem lumea printr-un filtru.
- Biasul negativității → punem mai mult accent pe lucrurile rele decât pe cele bune.
- Catastrofizarea → anticipăm mereu cel mai rău scenariu.
- Iluzia controlului → credem că putem controla mai multe decât putem în realitate.
Toate acestea ne ajută să evităm pericolele, dar pot să ne limiteze și să ne blocheze.
Ceea ce putem face este să ne oprim și să ne întrebăm: "Este asta real sau e doar o poveste a creierului meu?"
Din acel moment, începem să recâștigăm libertatea. Libertatea de a încerca. Libertatea de a greși. Dar, în final, și libertatea de a reuși!
